Retrospectiva anului

 

A sosit… a sosit luna Decembrie, ultima lună din an.

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi.

Dar până la sărbători, câți dintre noi ne gândim la evenimentele și realizările anului care tocmai se încheie?

Pentru mine ultima lună din an reprezintă și vremea când trag linie și îmi închei “socotelile”.

La începutul anului plănuiesc ce aș vrea să realizez în anul respectiv iar, la sfârșitul anului, fac bilanțul celor realizate sau în curs de realizare.

Unele îmi dau cu plus, altele cu minus. Dar important este că conștientizez ce am de îmbunătățit mai departe ca să îmi ating obiectivele propuse.

Și acum un mic bilanț al acestui an 🙂

Pentru mine anul 2017 a fost un an important, un an al schimbărilor.

Am conștientizat care este vocația mea și am început încă de la începutului anului să fac demersurile necesare pentru a fi cât mai aproape de visul meu.

Pe lângă pagina de Facebook care s-a “născut” la începutul anului, am hotărât că a sosit timpul să organizez diverse întâlniri cu oameni dragi unde am avut diferite teme de discuție și unde am învățat unii de la alții.

Spre sfârșitul anului am început să și prezint workshopuri cu teme despre amplificarea încrederii în sine și armonia în cuplu.

Pe ultima sută de metri am decis că vreau să urmez și un curs NLP, unde am întâlnit oameni minunați și unde am învățat să mă vulnerabilizez, și multe alte “lucruri” 🙂

A fost un an al transformării! M-am bucurat mai mult de lucrurile sufletești decât de cele materiale.

Mă apuc acum să aștern pe hârtie dorințele anului următor, dar nu înainte de a fi recunoscătoare pentru tot.

Mulțumesc minunatei mele familii care mă susține și îmi este alături, mulțumesc că suntem sănătoși, mulțumesc prietenilor care au plecat din viața mea, de la fiecare am avut de învățat ceva, mulțumesc prietenilor noi apăruți în viața mea, le mulțumesc tuturor cu recunoștință

Tu ți-ai făcut bilanțul? E un prilej bun de a te bucura de realizări și de a-ți seta noi obiective pentru anul ce vine 🙂

 

Când să începi? Chiar ACUM!

Acționează
Curajos,
Universul este
Magic! 🙂

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe :)
  • 314
    Shares

2 Replies to “Retrospectiva anului”

  1. Buna!Felicitari pentru realizarile tale!Eu nu mi am facut bilantul anului,parca as astepta ceva ,nu stiu exact ce ,deoarece am lucrat cu mine pe toate planurile si mai astept unele raspunsuri.Oricum simt ca am evoluat mult ,dar am mers in valuri si rezultatele nu sunt chiar cum ar trebui.Dupa Craciun o sa ma gindesc si o sa asez pe hirtie realizarile si nerealizarile,ce si de ce …apoi planurile pt anul viitor!

  2. Îți mulțumesc. Felicitări și ție pentru evoluție. Important este că ai conștientizat ce anume vrei să schimbi si deja a funcționat, cât și ceea ce nu a mers (încă) 🙂 Știi unde mă găsești dacă dorești și simți că vrei să îmi împărtășești din planurile tale. P.S. Acționează curajos, Universul este magic <3

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.