Răbdarea

Răbdarea

Dragul meu, draga mea, azi mi-a atras atenția o poză simplă, poză care m-a impactat și m-am bucurat să pot recunoaște lecția și să conștientizez că mi-am însușit-o, într-o măsură mai mare – sau mai mică ar putea spune cineva drag mie 😊.

Răbdarea este originea Nădejdii, una dintre cele 3 virtuți importante.

Nădejdea se naște din răbdare, fiind înţeleasă ca o credinţă îndreptată spre viitor. Ea este una dintre cele trei virtuţi: „Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”

Răbdarea ajută foarte mult la cizelarea noastră și este ceva atât de necesar… După ce ne-am formulat dorința noastră și Universul a ascultat-o, chiar dacă întreprindem demersuri în a crea premisele necesare înfăptuirii dorinței, e nevoie să lăsăm și Universul să dospească, să pregătească ce e necesar, să poziționeze planetele în acel fel benefic pentru a se materializa Dorința ta, fel în care se fac niște salturi în tine.

Te invit la introspecție, la cultivat ‘mușchiul’ numit Răbdare.

#MaryAbagiu

#CaleaIubirii

#ArtaDeATraiArmonios

#HaiLaJoaca

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.